Beware of the brain fart!

Beware of the brain fart!

vineri, 12 octombrie 2018

Guitar

Prima chitară am primit-o, indirect, de la preotul parohiei din Geneva. De fapt am primit 150 de franci pentru cântarea unui colind... da mă, am cântat colinde în biserică!
I-am cheltuit pe toți  plus ”banii de buzunar” pe o lună ca să-mi cumpăr o chitară clasică. Avea un sunet cald care te învăluia ca brațele unui amant în prima seară (nu c-aș fi știut pe-atunci cum e).

Cu chitara aia m-am dus, căcată în izmene, la audiție la Cenaclul Flacăra. După Adrian Bațu a urmat chiar el: Adrian Păunescu. A zis scurt, chirurgical: intri după Tatiana Stepa.
Când m-am trezit pe scenă am înțepenit!
Erau 10.000 de oameni pe stadion. Melodia era compusă de un prieten pentru mine, lină, fără accente... așa m-a văzut el. Noroc cu reflectoarele. În bezna de aplauze am cântat cum nu mai cântasem niciodată. Prietena mea îmi plângea pe umăr la final. Tata mi-a interzis să mai ies din casă o lună (apărusem în ziar), aveam 14 ani și evadasem pe geam (cu chitară cu tot) ca să mă duc la Cenaclu.

Au trecut anii, prietena mea, chitara, era din ce în ce mai rablagită... nu conta, cântam rar, la beție, pentru prieteni care oricum erau surzi de la prea mult alcool.

O vreme n-am mai cântat deloc, n-aveam timp!
M-am dus la un prieten într-o seară, avea o chitară aruncată într-un colț, ne-am îmbătat, am acordat-o și am cântat toată noaptea.
A doua zi eram la Magazinul Muzica. Cu ochelari de soare ca să acopăr excesele din seara precedentă.

M-au întrebat ce doresc. O chitară.
Ce anume? Nu știu, vreau să văd care ”vorbește cu mine”... s-au uitat ca minuni, m-au dus în zona cu chitare și m-au lăsat în boii mei.
Am acordat fiecare chitară din magazin, de la mizerii care sunau a clopot spart până la bijuterii pentru care ar fi trebuit să fac rate în bancă. După vreo 5 ore am ales.


Ibanez-ul pe care îl am acum suna cald și-mi stă mânușă în mână. Am trădat-o des, ba pentru parapantă, ba pentru muncă, ba pentru dans.
Uneori o abuzez până fac bătături la degete, alteori o las în cui cu anii... nu pare să se supere, de fiecare dată când pun mâna pe ea am aceeași senzație de ”part of me”. N-o simt ca pe un obiect străin.


Am acordat-o azi, sună perfect. Se mulează perfect pe mine, bine... nu-mi mai simt buricele de la degetele mâinii stângi dar nu contează.
Ce dată e azi? 11 octombrie? Mnoh, e deja 12... octombrie, că ora e 5.30 :)))))))

Would you change?





marți, 27 februarie 2018

Când se aliniază stelele - episodul 2

Era expresia aia de horoscop vesel: ”astrele se cacă pe ele de râs”... da' mie-mi spui? Mama lor de astre... că acum 2-3 zile am crezut că le iau de gâlci și le strâng până le ies ochii... pe astre, desigur!!!

Și ce să vezi? Deși nu mi-am dus intenția până la capăt (din pricină de ”insuficiență fizică”, nu că n-aș fi vrut), cumva-cumva... ori c-au simțit, ori că le-a mirosit că-i rost de gâlceavă, s-au aliniat la loc, chiar mai bine decât prima dată... astrele-n pula mea, astrele!!!

Și-acum un lucru e clar: de plictisit n-am cum să mă plictisesc!!! 
Da-mi vine în gând urarea românească, unică în lume: ”serviciu ușor”... cum mă ”ușor”? 
Că nimic ce merită nu-i ușor, toate-s complicate și înodate și-ți vine să-ți bagi... și tocmai d-aia.

Ce-ar fi să ne urăm ”să nu te plictisești”? 
Biiine boss, merci!!! Io-s regina neplictisitului, cu talentul meu incomensurabil de a mă băga în cele mai inedite situații. Cică: ”scrie o carte!”... Ce vorbești mă? Mi-o pun ăștia la raionul SF :-)))))))

Și ca să citez din Mihaela Baran:
- Un Jack, te rog.
- Simplu?
- Nu coaie, dă-mi-l complicat!

Nici Jack nu mai e ce-a fost!

Zice un meme celebru: ”Ce-i aia ”normal”? E un program la mașina de spălat!”... nu zău? Bumbac, sintetic, delicate, lână, ”normal”... ciuciu. Băăăă, nici la mașina de spălat nu-l am, io zic că-i un semn!

Have fun people, că de restul se ocupă astrele :-)))))))))))))))

Să mori tu că ninge iarna!

Iarna asta a fost o binecuvântare pentru firmele de deszăpezire care primesc bani fie că ninge, fie că nu, doar pentru că stau ”în alertă”, ”cu utilajele pregătite”.
Dar ce să vezi... după ce fulguielile anterioare s-au topit spontan de la soare intr-o zi, asta de-acum pare bine așezată pe drum.

Problema e că la noi nu există utilaje dedicate pentru deszăpezire, noi folosim ”sculele” din construcții cărora le atașăm o lamă în bot. După căldurile de aprilie din ultima vreme, șantierele erau efervescente ca aspirina Bayer, iar utilajele prestau copios la blocuri și vile. Nu e de mirare că nu au fost deplasate la timp pe șosele, sigur s-au înzăpezit pe coclaurile unde se construiesc viitoarele ”zone metropolitane”.

Și uite-așa, singura ninsoare mai zdravănă din an, bagă țara în criză (nu că-nainte era în vreun Eden).
Și io mă mir ca o pruastă cum nu trece niciun căcat de plug pe bulevardele urbei și zăpada ”frământată” (ca să folosesc termenul oficial) paralizează orașul. 

La feștelirea completă a traficului contribuie semnificativ toți lobotomizații care au permis mai nou de un an (și n-au mai văzut zăpadă) dar gonesc ca la raliu și fac ”gogoșele” involuntar fix pe trecerea de pietoni, unde, ce e drept, alt specimen subuman încerca să traverseze ninja style cu gluga până pe nas și ochii în telefon. 
Adăugăm proprietarii de beemve cu plăcuțe de frână de 45 de lei și cauciucuri ”ca noi, boss” a căror privire tâmpă la pierderea aderenței în giratoriu ar fi amuzantă dacă n-ar fi periculoasă și ”hedoniștii” care, de lene sau de frig... sau amândouă, își fac în parbriz un hublou cât moneda de 50 de bani și pleacă la drum cu mașina în formă de igloo și vizibilitate 0,5%.

Unde mai pui că, așteptându-l pe Bobiță, în Autogara Nord, am plătit 1,5 lei pentru 7 min de staționare pe niște mormane de zăpadă. Și-n timp ce-mi curățam sârguincios mașina, vecinul meu de suferință, un nene c-un Nissan cât o garsonieră, zice: de banii ăștia trebuia să fie deszăpezită parcarea!
Zic: Lasă coaie c-avem 4X4 și e mai bine așa, altfel nu ne lăsau să curățăm mașinile aici!
Nu știu zău dacă mutra lui perplexă era de la apelativul ”coaie” sau de la adevărul incontestabil că dacă vrei să-ți faci mendrele unde și cum te taie, trebuie să accepți să trăiești într-o ”civilizație” de tip Burundi (să mă ierte oamenii ăia, că-s sigură că la ei ei mai bine decât credem noi și-n plus nu ninge!).









vineri, 5 ianuarie 2018

Când se aliniază stelele

Uneori, exact când urma să te întrebi dacă să le tai în lung sau e suficient de-a latul, se aliniază absolut toate stelele și te trezești brusc prost de fericit.
Cu 50 de probleme în plus dar fericit.
Alergând orașul în lung și-n lat, cu telefonul încins... dar senin ca ziua de vară.

Și-atunci știi că ceva oi fi făcut bine pe lumea asta de se-ntoarce în așa neașteptat fel.

E momentul în care te doare-n cur să te mai cerți cu cineva, să mai lămurești căcaturi demult apuse, să mai porți pică, să te mai lași umbrit.

Cred că sunt norocoasă, am trăit asta de câteva ori în viață... unele chiar de curând.

E uimitor cum rezolvarea UNEI probleme, chiar dacă aduce alte 50 noi, te faci să dormi noaptea atât de adânc că te trezești cu umărul luxat de la poziția proastă în care-ai adormit. Asta... on the dark side, aia în care totul se plătește!

Că tot fu anul nou... vă urez să aveți parte de asta măcar odată!

Have fun people, have fun!

marți, 26 decembrie 2017

Adio 2017

Dacă 2016 a fost un an yo-yo, apoi 2017 a fost bungee jumping.

A fost poate cel mai intens an al meu de până acum și-n bune și-n rele.

Am sărit de pe culmile fericirii până în cea mai neagră gaură a deznădejdii.
Am râs de m-a durut burta și am plâns până n-am mai avut lacrimi.
Am încheiat capitole, am deschis altele noi.
Am demolat și am clădit.
Am lenevit și am muncit până la epuizare.
Am învățat o sumedenie de lucruri noi, unele de nevoie, altele pentru că mi-au plăcut... Sunt mama telemetrului și a șurubelniței electrice, trafaletul e prietenul meu iar la Dedeman mă cunosc angajații de pe toate schimburile.
Mai am treburi începute și neterminate: Photoshop și Lightroom încă nu colaborează la justa valoare, dar măcar nu mă mai sperii când le deschid... le vin de hac în 2018.

Și, cel mai important, mi-am văzut visul cu ochii: Paso Adelante - școala și clubul de dans. 





Au fost lângă mine oameni de la care nu așteptam ajutor și au lipsit cei în care aveam cea mai mare încredere. A fost, poate, cea mai dură lecție dar se vede treaba că am nevoie din când în când de o scuturare... ultimul pumn memorabil ”în dinți” îl luasem prin 2005-2006. Cred că-l uitasem, că altfel nu-mi explic.

Una peste alta, n-am avut timp să mă plictisesc deloc, motiv pentru care nu regret nimic.
A fost un an bun!!!

marți, 19 decembrie 2017

Forever and more

A murit Dobrin Petkov. DJ Dobcho a murit, la 34 de ani.
A făcut atac de cord în plină petrecere de salsa. Era ”la butoane”.

Și-acum hai să vorbim despre viitor!
Avem, n-avem?

Și dacă avem, tot n-avem! Pricepi?
Poate sună macabru dar ăsta e genul de moarte pe care mi l-aș dori.
Să mor subit, făcând ce-mi place.

Când? Dracu știe, sau poate nici el.
Dobcho avea 34 de ani. Dacă mă uit la el, sunt pe credit demult.
Totuși, conform statisticilor europene mai avea de trăit vreo 35.
Dacă mă uit la străbunicu, eheee, nu-s nici la jumătate.

Dar nu mă uit. Nu mă mai uit. Demult nu mă mai uit... de când un alt amic de-al meu a făcut infarct la 30 de ani. Era prin 2003. Era la fel de slab ca mine, la fel de sportiv, la fel de vesel, la fel de viu. Practic n-avea factori de risc... așa, și ce?

Nu-s morbidă, sunt realistă.

Și-acum hai să facem planuri de viitor!
Că probabil și el își făcuse. Conform statisticilor n-avea de ce să nu-și facă.
Și care viitor? Cum să-l definim? E mâine, peste 6 luni sau peste 10 ani?

Hai mai bine să ne bucurăm de fiecare zi. Fără planuri, fără promisiuni, fără scrâșnet de dinți.

Forever... nu zău? Al cui ”forever”?




miercuri, 29 noiembrie 2017

Sfaturi si sfatuitori

Evident ca am o teorie si despre subiectul asta... am o teorie despre orice, iar asta suna cam asa:

Inainte de a urma un sfat, uita-te bine de la cine vine.

Io stiu ca tot patitu-i priceput, dar...
Evit sa urmez sfaturi de business de la cineva care nu se caca de foame, sfaturi despre relatii de la cineva care inca mai plange in pumni dupa "fosta", sfaturi psihologice de la unu' cu capu-n pioneze (mai in pioneze decat al meu), sfaturi de fashion de la una care zici ca a cazut in cosul de rufe, recomandari de stomatologi de la unu' cu doi dinti in gura, recomandari de diete de la grase si sfaturi despre mahmureala de la abstinenti, opinii despre viata sanatoasa de la una cu poseta plina de pastile si care dupa ce mananca paine prajita ia Dicarbocalm.

De ce? Pentru ca-mi vine spontan intrebarea: daca esti asa de priceput, cum 'zda ma-tii de esti in rahat fix pe subiectul la care te dai expert? Pentru ca n-ai cum sa inveti sa inoti de la unul care se ineaca in lighean!!!

Deci, sfatul meu (muahahahahaha) este: inainte de a deschide urechile, deschide ochii!!!

Daca te straduiesti suficient...

...poti sa-ti tragi singur un sut in cur!

Mie-mi spui?
Cum ar fi sa n-ai timp nici sa tragi un partz dar sa treci de la windoze la OS si simultan sa constati ca ai nevoie de Photoshop (despre care oricum n-aveai habar)?

Mno, fix asta am facut eu!
Trebuie sa recunosc ca dupa ce l-am injurat copios pe Mache (nah, ca are si-un nume), fie si doar pentru aberatia de a avea X-ul de inchis orice in stanga... fra', am dat click in dreapta sus o viata de om :-)), am ajuns sa-mi fie relativ drag. O iubire cu nabadai (inca) dar pare ca se imblanzeste, ori eu devin toleranta avand in vedere cat de repede se misca.

Frate, dar Photoshopu' era sa-mi vina de hac! Cica "uita-te la tutoriale pe youtube"... really?
Cine are rabdare sa se uite la un cre(s)tin care s-a filmat 10 minute (is multe cand te grabesti, trust me), in conditii ideale de contrast cum face Quick Selection perfect dintr-un click? Io!!!
Si dup-aia m-am frustrat vreo 3 ore, cu o poza care avea fundalul "blended" cu personajele. Cica: de ce nu incepi cu ceva simplu? Ca nu de aia am nevoie! Am nevoie sa-i "tai" p-astia si sa-i mut altundeva! D-aia.

Mortii tai, cu layerele tale, cu selectiile vietii, cu meniurile care nu functioneaza pentru nu esti unde crezi tu (si unde pare vizual) ci la dracu-n carti... pana alaltaieri seara, cand am avut o discutie cu el (cu Photoshopu', desigur) si i-am zis: bai coite, io mi-am facut casa in Sketch in trei zile (si aia avea puncte cardinale, cote, unghiuri, dimensiuni, materiale si-n plus era "in proiectie"), nu ma faci tu pe mine... mars la cotet. Si-n vreo ora produsesem primul afis... o mizerie cu craci (nepublicabil), daaar... primul.

Dupa inca vreo 3 ore mai facusem unul... daaa, stiu... o mizerie si ala, dar facea serviciul la modul decent si in timp util.

Acum ma joc cu orele, pana si bateria lui Mache ofteaza, si sunt increzatoare ca-i dau de cap. Fac niste experimente de ma umfla rasul... traiasca Undo si Step Backwards (ca nu putea sa-i pui mai multi de Undo ca la orice aplicatie normala, pfffff).

WTF e cuvantul de ordine zilele astea, da-l zic fara furie, nea Ion style: decat sa zici "OF", mai bine zici "EH".

Concluzia: ai o problema? Rezolva-ti-o singur! N-astepta mura-n gura si nici nu ofta ca nu te-ajuta nimeni (cu notabile dar putine exceptii)... pune mana si fa! Dureaza mult? Ghinion! O sa dureze din ce in ce mai putin.

Oooo, dar nu-s astea singurele suturi in cur pe care am reusit sa mi le trag... mai am vreo 2-3 dar despre astea vorbim altadata :-)

Have fun people... even when shit hit the fan.


marți, 7 noiembrie 2017

Transgender aka...

cum să faci din două coaie o pizdă.

Se iau două coaie hotărâte, li se subminează încrederea și li se grefează insecurități artificiale.
Când sunt frăgezite, se adaugă două laude și-un extaz și e aproape gata.
Se pune în 2-3 situații incerte, se oferă soluții.
Dacă încă n-a crăpat, se dă cu cremă... de mâini. Să fie moale și pufoasă, că tare nu mai are de ce.
Se protejează și se alină.
Se servește rece. Țeapăn de rece!

marți, 31 octombrie 2017

Căcarea pe sine - atribut al feminității

În zilele noastre, orice purtător de cromozom Y, cu puța cât aluna și/ sau maturitatea emoțională a unui pui de găină abia eclozat, care dorește să-și fâlfâie public masculinitatea, o va face prin "deținerea" unei demoazele "in need".
Cu cât mai "needy" plăpânda ființă, cu atât mai dezirabilă.
E complicat să aperi o femeie care se teme doar de demonii ei, dar de șoricel, păienjenel, șerpișor... paaana mea... poate oricine.

Așa că dragele mele ardeți-o delicat, grațios și sfios... că bărbați sunt din ce în ce mai puțini, dar de wanna be e plin pământu'... lăsați-l dreaq pe fătfrumos care vă apără de zmei și mulțumiți-vă cu unul care vă apără de muște, altfel se duce de râpă natalitatea și te miri că rămâneți virgine până-n veac.

Căcați-vă pe voi, la figurat desigur, de orice plăsuță, cuiuț, țevuță, insectuță, mașinuță, cafeluță, lăcrimuță... căci un penisuț cu căpuț va fi mai mult decât fericit să vă ocrotească, să vă servească și să se mândrească cu voi.
Să nu dea necuratu' să dați vreun semn de putință ca să i se pară respectivului că e depășit, că instant se va simți inutil și-și va căuta alt obiect (subiect?) al protecției.

Să nu ziceți că nu v-am zis!

Hai nuapte bunuță și somnic ușor :P